Mozart s-a mutat in Lunca Dunarii

Proiectul SoNoRo Interferente a adus muzica de camera pe malul Dunarii: Portul Cultural Cetate a rasunat citeva zile de glasuri tinere si acorduri atemporale, de la Dvorak la Mahler.

O saptamina i-au gazduit Mircea si Masa Dinescu pe tinerii muzicieni sositi la Cetate pentru un workshop special, organizat in cadrul proiectului SoNoRo Interferente. Patru profesori - pianista Diana Ketler (Londra), violistul Razvan Popovici (München), violonistul Alexandr Sitkovetsky (Londra) si violoncelistul Bernard Naoki Hedenborg (Viena) - si noua „elevi”, majoritatea in virsta de 18 ani, au facut lectii, muzica si atmosfera intr-un conac vechi de pe malul Dunarii, intre lunci si balti, intre sateni si angajati ai administratiei portuare.

Una dintre primele expresii pe care le inveti la Portul Cultural Cetate este „lu’ Dinescu”: ferma lu’ Dinescu, vinul lu’ Dinescu, casa lu’ Dinescu.
Publicitate

Desi acesta e la vreo trei kilometri de sat, nu-ti faci griji ca n-o nimeresti: pina si ciinii scapati din curtile din Cetate ar sti sa-ti arate drumul prafuit care se termina pe malul Dunarii, linga casa „lu’ Dinescu”.

Cam cu un kilometru inainte sa ajungem, dupa ce lasaseram in urma geometria semanaturilor de primavara populate cu turme razlete de oi si capre, am ramas cu ochii lipiti de geamul masinii, cum ii sta bine oraseanului, intr-o padurice (careia localnicii ii spun „perdea“, deoarece padurile „adevarate“ sint destul de rare prin zona), unde, printre copaci si balti de apa statuta, grohaiau polifonic citeva zeci de porci.

La iesirea din „perdea“ am dat cu ochii de Portul Cultural Cetate: in dreapta - conacul, in stinga - trei case, in fata - Bulgaria si undeva, in zare, Serbia. Mirosul Dunarii, inghitit de parfumul verde al luncii, iar sunetul valurilor, acoperit de acordurile unui pian pe care se exersa Cvartetul cu pian al lui Mahler.

Ajunsi la Cetate cu o zi inainte, cei noua elevi ai muzicienilor de la SoNoRo pareau sa se fi acomodat deja cu locul: la parterul casei se cinta Mahler, din mansarda razbateau niste tentative de Mozart, iar afara, angajatii administratiei portului si cei ai lui Dinescu isi vedeau linistiti de treburi ca si cum de ani intregi si-ar fi luat prinzul si apoi ar fi muncit pe exercitii de muzica de camera.

Gazdele aruncau o privire la ce-au mai facut muncitorii care lucreaza la reamenajarea magaziei de pe malul apei: Masa Dinescu si-ar fi dorit s-o aiba gata pentru sosirea muzicienilor de la SoNoRo Interferente, dar n-a fost sa fie.

Pina una, alta ni se prezinta casa, moment care presupune un mic exercitiu de imaginatie: sa privesti in jur si sa-ti inchipui cum arata inainte. Sa te uiti la peretii albi, la sculpturile care impinzesc locul, la mansarda in care tinerii au prins un moment de respiro in fata laptopurilor dotate cu Yahoo! Messenger, sa treci pe coridoarele de la etaj, tragind cu coada ochiului la camerele unde sint cazati oaspetii, care nu se omoara sa-si tina usile inchise, si apoi sa stergi totul de pe retina si sa incerci sa vezi o casa in ruina, ramasa fara acoperis, fara usi, fara ferestre, „populata“ de 12 purcei si doua vaci, dupa cum ii place lui Dinescu sa povesteasca. Ti se incheaga o imagine in cap, dar pare a fi dintr-un alt film.

La parter, Mahler merge sontic-sontic: elevii s-au prezentat la lectie, dar nu si-au prea facut temele dinainte. Bernhard e un profesor destul de blajin: ii pune sa reia masurile pina cind ochii incep sa-i zimbeasca si atunci tinerii stiu ca au mai trecut hopul unei parti din partitura: „Mai lent. Asa. Hai ca incepe sa aiba sens”.

La vioara e Francesco, mezinul grupului la numai 16 ani, care, dupa ce reia de citeva ori niste masuri, se inroseste tot si schiteaza un zimbet cind vede, in sfirsit, o expresie aprobatoare pe chipul lui Bernhard. Intre timp, Razvan Popovici, initiatorul workshopurilor SoNoRo Interferente, povesteste istoria piesei lui Mahler, compusa pe la 1876, dar din care a supravietuit o singura miscare, redescoperita si reintegrata in repertoriu in anii ’60.

Dupa Mahler, ultimul exercitiu al zilei este Cvintetul de coarde in do major al lui Mozart. Din tabara elevilor, o vioara, o viola si violoncelul, iar din cea a profesorilor, Razvan Popovici la viola si Sasa Sitkovetsky la vioara. Au ajuns la miscarea a treia, care e un menuet, iar violoncelul are parte de o mica lectie de tempo si traire artistica.

Nu reuseste sa-si intre in rol, asa ca, dupa citeva intreruperi, Razvan trece la explicatii: „E Mozart, e fun, trebuie sa-ti imaginezi dansul... Inchipuie-ti-l pe Charlie Chaplin pe acordurile astea... Sau ca la fratii Marx, nu l-ai vazut pe Groucho?”. Lucian nu-l stie pe Groucho, asa ca intra pe mina lui Sasa: „Incearca si tu ceva mai vesel, ca nu cinti la o inmormintare. Si sa nu-mi zici ca si inmormintarile pot fi vesele, c-am vazut si eu «Wedding Crushers»...“. Violoncelul se pare ca a inteles, iar la capatul unei ore de exercitiu, menuetul incepe sa sune mozartian, iar profesorii se declara destul de multumiti incit sa-i trimita pe copii la masa.

Bucataria „lu’ Dinescu“ e pe masura promisiunilor: doar produse naturale, „fara E-uri si fara eticheta”, toate de la ferma lui sau din productia localnicilor. „Chiftelele astea de somn sint bestiale”, se aude dintr-o parte a mesei lungi. Diana Ketler intelege romaneste si zimbeste, dar Bernhard, intorcindu-se dupa inca o portie de chiftelute, aude „somn“ si se arata uluit in fata carnii albe: „Astea sint de somon?”.

Vinul lu’ Dinescu, alb sau rosu, e de toata lauda si carafele se plimba neincetat dintr-o parte intr-alta a mesei, pina cind adolescentii se retrag in camerele lor, sa repete pentru a doua zi. Din camera de deasupra bucatariei rasuna Dvorak, din cea de deasupra sufrageriei - Ceaikovski. Iar de pe malul Dunarii se mai aud si niste acorduri de pian din Cvintetul in la minor al lui Elgar.

SoNoRo Interferente e despre muzica, dar nu numai. Razvan si-a dorit, de la bun inceput, ca „viitorii muzicieni“ sa plece de la workshop si cu citeva cunostinte de cultura generala in plus. Asa ca, pe linga povestile despre compozitori si piese, tinerii mai au parte de discutii despre literatura si de proiectii de filme. Li s-a pregatit, printre altele, „Arca ruseasca”, acea capodopera din 2002 a lui Aleksandr Sokurov, dar ei le-au luat-o inainte profesorilor, care i-au gasit, in prima zi a sederii la Cetate, vizionind in grup si din proprie initiativa „4 luni, 3 saptamini si 2 zile”.

Mahler, Dvorak, Mozart si Elgar au fost alegerile muzicienilor de la SoNoRo pentru saptamina petrecuta la Cetate. „Sint piese mai dificile decit cele cu care sint obisnuiti ei din alte master class-uri, dar n-am spus niciodata ca ii aducem aici pentru un curs usor. Locul arata superb, o nebunie ce a facut Dinescu aici si, din moment ce copiii par sa se simta bine, ma astept sa depuna mai mult efort la lectii”, spune Razvan.

De partea cealalta, elevii, cu sau fara mustrari, inteleg ca n-au de ce sa se plinga: „E adevarat ca la alte master class-uri lucram mai mult timp la o piesa si fara atita implicare din partea profesorilor, dar ei sint senzationali. Am invatat mai multe de la Sasa intr-o ora de lectie decit de la mai multi profesori de-ai mei la un loc”, recunostea timid unul dintre violonisti.

Dupa Cetate, SoNoRo Interferente mai are rezervata o sesiune, cu alti noua elevi, la Castelul Banffy din Transilvania, in septembrie. Razvan nu-si doreste decit sa-i vada progresind pe tinerii lui invatacei: „Sper sa inteleaga ce inseamna sa fii muzician profesionist, si nu doar un bun instrumentist. Sper sa lupte mai mult si sa-si gaseasca drumul. Dintre copiii veniti la Cetate, violistul, Mihai Cocea, va pleca la toamna cu o bursa completa la Royal Academy din Londra. Sper sa mai vad si altii reusind ca el”.