Handbal feminin: Rulmentul Braşov - "U" Jolidon Cluj 34-25, într-o restanţă din etapa a 19-a a Ligii Naţionale

Gruparea Rulmentul Urban Braşov s-a impus astăzi, pe teren propriu, în faţa formaţiei "U" Jolidon Cluj, scor 34-25 (19-15), într-un meci restant din etapa a 19-a a Ligii Naţionale feminine, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal.

Lider în clasament este Rulmentul Urban Braşov cu 36 de puncte, urmată de Oltchim Râmnicu Vâlcea cu 34 de puncte şi de HCM Baia Mare cu 25 de puncte.

Următoarea etapă a Ligii Naţionale este programată pe 19 aprilie.

Lucian Bute va fi în tribune la meciul lui Adrian Diaconu cu Chris Henry

Lucian Bute este cel mai mare fan al lui Adrian Diaconu. Accidentat, campionul mondial în versiunea IBF şi-a luat o scurtă vacanţă şi va fi în tribune la gala "Invincibilii" de pe 19 aprilie.

Pentru că s-a accidentat la un antrenament şi va rata meciul opţional din luna mai, Lucian Bute şi-a luat o scurtă vacanţă şi a sosit în România pentru a-l susţine pe Adrian Diaconu la meciul pentru titlul mondial interimar WBC de pe 19 aprilie. Campionul mondial la cetegoria supermijlocie în versiunea IBF nici nu se gândeşte că Rechinul Diaconu ar putea pierde în faţa lui Chris Henry, chiar dacă americanul a promis că va termina prin knock-out.

Bute îşi va pune din nou centura în joc în luna septembrie în faţa chellengerului obligatoriu, mexicanul Librado Andrade.

Handbal: UCM Reşiţa s-a calificat în finala Challenge Cup

Încă de la debutul partidei, jucătorii UCM-ului au dominat şi i-au condus pe portughezi şi la 9 goluri. Finalul partidei a fost însă dramatic. Cu câteva minute înainte de final, jucătorii Benficăi au strâns rândurile şi pentru puţin timp s-au apropiat la 5 goluri de reşiţeni.Atacurile lui Butulija şi Irimesu au făcut însă minuni şi astfel Reşiţa s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala Cupei Challenge, unde va întâlni în dublă manşă pe austriecii de la Alpla HC Hard.

România, cap de serie la tragerea la sorţi în Cupa Davis

Echipa de Cupa Davis a României este cap de serie la tragerea la sorţi a barajului pentru menţinerea în Grupa Mondială a Cupai Davis, dar ar putea întâlni în această fază a competiţiei adversari redutabili ca Serbia sau Elveţia.

Potrivit clasamentului mondial al Cupei Davis, dat publicităţii astăzi, capii de serie la tragerea la sorţi programată, miercuri, de la ora 12.00, la Londra, sunt următorii:
Croaţia (locul 5),
Slovacia (8),
Australia (10),
Belgia (12),
Coreea de Sud (13),
România (14),
Austria (15) şi
Israel (16).
Celelalte opt echipe care vor juca baraj în septembrie sunt Elveţia (17),
Serbia (18),
Chile (19),
Peru (20),
Marea Britanie (21),
Brazilia (22),
Olanda (23) şi
India (24).

Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca a devenit membru al Uniunii Teatrelor din Europa

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a devenit membru al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), în urma votului favorabil în unanimitate exprimat, duminică, de membrii UTE în cadrul Adunării Generale de la Salonic.

"Este o onoare şi o recunoaştere pentru Teatrul Maghiar această decizie a UTE. Totodată, este o confirmare şi o recunoaştere a programului artistic conceput în urmă cu 20 de ani, un program cu staţii foarte dificile şi drum greu, cu multe atacuri şi critici la adresa teatrului. Dar se pare că un program artistic de valoare, pe termen lung, justifică eforturile şi sunt recunoscător tuturor celor care au crezut în acest program", a declarat, astăzi, regizorul Tompa Gabor, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca.

Acesta a spus că există regizori de marcă, cum ar fi Vlad Mugur, Mihai Măniuţiu, Silviu Purcărete sau Andrei Şerban care au făcut echipă bună cu actorii, scenariştii, compozitorii şi "au marcat momente importante în istoria teatrului".

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj va organiza anul acesta Festivalul Teatrelor Europene, care se va desfăşura în luna octombrie şi va cuprinde spectacole ale teatrelor membre UTE. "Putem găzdui cel puţin 12 spectacole importante din afară", a spus, Visky András, dramaturgul teatrului.

Teatrul din Cluj va colabora la organizarea festivalului cu Teatrul Bulandra, din Bucureşti, care, până duminică, a fost singurul teatru românesc membru UTE. Organizarea festivalului european presupune un buget de 700.000 de euro, iar finanţarea este aşteptată de la Primăria municipiului clujean, care urmează să ia o decizie în această privinţă, a precizat Visky András.

Ei ma urasc. Dar si eu ii urasc pe ei

Scriitoarea Herta Müller a prezentat ieri, la Teatrul National din Bucuresti, eseul cu titlul "E mereu aceeasi zapada si mereu acelasi neica". Elena Vladareanu

Uneori ma bucur ca nu mai traiesc aici, unele persoane au ramas acolo unde au fost si inainte de ’89", a spus Herta Müller ieri, cu ocazia unei conferinte sustinute la Teatrul National din Bucuresti, referindu-se mai ales la cei care inainte activau in Securitate si care si-au continuat activitatea in structurile noi, ale SRI, la "prelungirea unei epoci despre care eu credeam ca a trecut".
Prezenta la Bucuresti, scriitoarea s-a vazut nevoita sa-si schimbe hotelul pentru a scapa de o "umbra". In plus
, bodyguardul hotelului i-a interzis sa fie fotografiata pentru ziarul caruia ii acorda interviu in holul hotelului. "Pe masa avea steguletul NATO, in camera posturile TV internationale sunt pe primele butoane ale telecomenzii, dar in hol
este SRI. I-am spus sa bage steguletul in sertar, pentru ca acela nu are nici o legatura cu astfel de interdictii."
"Ei ma urasc. Dar si eu ii urasc pe ei!", a explicat Herta Müller faptul ca, la aproape 20 de ani de la caderea regimului comunist, inca se simte urmarita cand vine in Romania.

Herta Müller s-a nascut in 1953 in Banat, in Nytzkydorf, a studiat filologie romana si germana la Universitatea din Timisoara. Dupa absolvire, a lucrat ca traducatoare intr-o fabrica de echipamente industriale, fiind concediata in scurt timp, din cauza refuzului sau categoric de a colabora cu Securitatea. Prima ei carte, "Niederungen" ("sesuri"), a fost definitivata in 1978, dar nu a putut aparea din cauza cenzurii. Apare ciopartita in 1982, versiunea originala avand sa apara, doi ani mai tarziu, in Germania. Amenintata de Securitate, Herta Müller se vede obligata, in 1987, sa paraseasca tara pentru a ajunge in RFG.
Momentul acesta, al plecarii definitive, cand si-a imbratisat cea mai buna prietena cu convingerea ca nu se vor mai revedea vreodata, plecarea in timpul iernii, pe zapada, langa "lada de emigranti", un cufar deschis la culoare, din lemn de salcam, in care aveai dreptul sa-ti impachetezi 70 de kilograme
, au reprezentat tema eseului pe care l-a citit ieri Herta Müller in Sala Atelier a Teatrului National, in fata unui public nu pe atat de numeros pe cat ar fi fost de asteptat.

"E mereu aceeasi zapada si mereu acelasi neica" este metafora pe care scriitoarea o foloseste pentru a arata cum iarna plecarii ei din Romania comunista nu a fost profund diferita de iarna din 1945, cand mama sa era deportata la munca in Uniunea Sovietica. "Cinci ani de munca in lagar, mama mea nu i-a iertat niciodata asta zapezii", spune Herta Müller, completand cu ce spunea bunica ei, anume ca orice material poate fi falsificat, mai putin zapada proaspata. In eseul citit, zapada nu este, asa cum ne-am invatat s-o gasim in literatura, simbol al imacularii, ci, mult mai profund si mai grav, este asociata tradarii. "Zapada este tradarea alba", adauga scriitoarea, legand cuvantul "zapada" de o expresie germana, "zapada de ieri", care se refera la lucruri inactuale. Expresia a auzit-o in iarna lui ’87, la Nürnberg, in gura ofiterului de la Imigrari, si acesta un slujbas al serviciului secret german, asa cum erau cei care au anchetat-o in Romania slujbasi ai Securitatii. In limba romana, zapezii i se mai spune si "nea", dar "nea" i se spune si unui barbat nu strain, dar nici foarte apropiat. La fel cum zapada proaspata din ’87 era identica zapezii proaspete din ’45, intre ofiterul Securitatii germane si cel al Securitatii romane nu era diferenta asteptata: mereu aceeasi zapada, mereu acelasi neica.

"Cand am plecat din Romania, m-am simtit salvata. stiam ca, daca nu o sa plec, o sa innebunesc", a spus scriitoarea dupa incheierea eseului, in dialog cu cei din sala. A recunoscut ca nu ar putea sa revina definitiv aici, la fel cum, de cand a parasit tara, nu a mai ajuns niciodata in Nitzkydorf, desi vine relativ des in Romania. Lucrurile s-au schimbat totusi, "altfel nu as putea fi aici", dar multe prea lent si prea putin comparativ cu celelalte tari foste comuniste. Herta Müller este de parere ca in Romania s-au perpetuat in prezent vechile forme si comportamente tocmai pentru ca societatea a fost prea indiferenta fata de aflarea adevarului. "In toate domeniile ar trebui sa existe oameni care vor sa lamureasca ce a fost inainte: in spitale, in armata, in justitie, in universitati, in Uniunea Scriitorilor Romani, in PEN. Asa s-a procedat in Germania. CNSAS-ul nu a mers pentru ca oamenii nu au fost interesati de acte. Societatea civila ar fi fost datoare sa dea importanta acestei institutii." De altfel, doar "romanii pot sa schimbe ceva", numai ca, atat timp cat Adrian Paunescu apare la TV, lucrurile nu par chiar optimiste. "Am auzit ca s-a facut si o strada cu numele lui. A murit?, am intrebat. Nu! Asa ceva nicaieri nu s-ar putea intampla. De ce se poate aici?"

Pe lista Nobel
Herta Müller este una dintre cele mai profunde si originale voci ale literaturii germane contemporane, regasindu-se pe lista propunerilor Germaniei pentru Premiul Nobel. In cartile sale revin teme ca emigrarea, despartirea, necesitatea adaptarii la o noua viata
si acceptarea intr-o noua limba. A primit de-a lungul timpului premii importante, precum Literary Award – IMPAC Dublin (1998), Premiul Literar al Fundatiei Konrad Adenauer (2004), Premiul Literar al orasului Berlin (2005). A fost membra a Aktionsgruppe Banat, iar in limba romana sunt disponibile doua carti experimentale de poeme, "Este sau nu este Ion" si "In coc locuieste o dama", romanul "Animalul inimii" si volumul de eseuri "Regele se-nclina si ucide".

Bursa pariurilor la UNITER

VZ mizează pe Andrei Şerban, cu „Unchiul Vania“, şi pe actriţa Ofelia Popii la cele mai importante trofee. Premiile breslei teatrale se dau azi, la Teatrul Naţional din Capitală.

Lumea teatrului îşi premiază excelenţa azi, de la ora 20.15, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, unde va avea loc a XVI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER. Spectacolul decernării lor va fi televizat în direct, la TVR 1.

Specialiştii în teatru contactaţi de EVZ îl indică în unanimitate drept principal favorit la cele mai importante două premii - Cel mai bun spectacol şi regie - pe regizorul Andrei Şerban şi montarea sa cu „Unchiul Vania“ de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca (cinci nominalizări).

Alte premii care par sigure sunt cele pentru interpretare feminină şi debut, unde tinerele actriţe Ofelia Popii (Mefisto în „Faust“-ul lui Silviu Purcărete) şi Cristina Casian („Amalia respiră adânc“) par a nu avea contracandidate. Un alt eveniment al actualei ediţii va fi acordarea Premiului de Excelenţă longevivului actor Radu Beligan. Alte nume celebre care vor fi premiate de Senatul UNITER sunt Dorina Lazăr, Ion Besoiu, Ada Milea sau Marian Râlea.

Şerban, preferat pe linie

Juriul de nominalizări, format din criticii de teatru Magdalena Boiangiu, Ion Cocora şi Doru Mareş, a propus câte trei nume, la fiecare dintre cele nouă categorii. La categoria Cel mai bun spectacol, apreciata montare a lui Andrei Şerban concurează alături de „Faust“, produs
de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, şi de „Ionesco - Cinci piese scurte“, montare a lui Alexandru Dabija la Teatrul Odeon.

Cam aceleaşi nume îşi dispută şi premiul pentru Cel mai bun regizor, cu diferenţa că Purcărete este înlocuit de László Bocsárdi, care a pus în scenă „Don Juan“, după Moliére, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti. Tânărul critic de teatru Andreea Dumitru atrage atenţia asupra faptului că juriile de teatru tind să împace „şi capra, şi varza“, acordând câte o distincţie fiecărui spectacol remarcabil. În opinia Andreei Dumitru, „Unchiul Vania“ este „spectacolul de referinţă al ultimelor stagiuni“ şi al creaţiei lui Andrei Şerban din ultima perioadă, şi ar fi dorit „cât mai multe nominalizări pentru «Unchiul Vania», pentru a-l scoate în evidenţă“.

Vania, cel mai bun actor

Aceeaşi opinie o are şi un critic din generaţia de veterani, Florica Ichim, care numeşte „Unchiul Vania“ al lui Şerban „o capodoperă de regie“ şi consideră că „cei trei actori principali din spectacol trebuiau nominalizaţi toţi“. Atât ele, cât şi apreciatul cronicar orădean Mircea Morariu afirmă că „Unchiul Vania“ ar trebui, „indiscutabil“, premiat atât pentru Cel mai bun spectacol, cât şi pentru Cel mai bun regizor, cu toată concurenţa redutabilă pe care o are.

În această seară vom vedea dacă opţiunile juriului UNITER - compus din regizoarea Sanda Manu, cronicarul Cristina Modreanu, actriţa Rodica Negrea, scenograful Dragoş Buhagiar şi criticul Victor Scoradeţ - coincid cu cele ale specialiştilor contactaţi de EVZ. Alt premiu pe care l-ar putea primi spectacolul lui Andrei Şerban este cel pentru Cel mai bun actor în rol principal, unde criticii contactaţi de EVZ îl preferă fără excepţie pe András Hatházi, interpretul rolului principal, Ivan Petrovici (Vania), în spectacol. Andreea Dumitru crede că ar avea o şansă şi Marcel Iureş, nominalizat pentru „Capra sau Cine e Sylvia?“, la Teatrul Act. La Cea mai bună scenografie, cei trei critici consideră că premiul îl merită Helmut Sturmer, pentru decorurile din „Faust“.

La Teatrul de Comedie "sa radem ca nebunii"

ornade de ras si buna dispozitie. Se aplauda intre arii ca la opera. Noua premiera "Clinica" impreuna cu "Poker" si "Nepotu'" formeaza o trilogie grotesca despre lumea noastra - "eterna si fascinanta Romanie". Un moment de varf pe afisul Teatrului de Comedie.

Autorul este Adrian Lustig, prozator afirmat in anii '80. Romanele sale: "Romanta cu stagiari", "Un baiat ura o fata" - Editura Cartea Romaneasca, "Legea timiditatii universale" - Editura Eminescu sau "Un ceai cu tipele" - Editura Alex, anuntau dramaturgul de azi. Arta dialogului, fantezia ludica si o grava ironie care il cucereau pe Radu Cosasu, la debut, se afirma intr-o forma captivanta in piesele din volumul "Poker si alte comedii"- Editura Compania
. Constructia abila a fabulatiei, caracterele reliefate, materialul bogat verbal si universul uman i-au atras pe George Mihaita, directorul Teatrului de Comedie, pe regizorii Alexandru Tocilescu si Horatiu Malaele. Ei au riscat si au castigat. Adrian Lustig se prezinta astazi ca un dramaturg matur, comediile sale fiind validate de scena.

In "Clinica", eroii sunt pacientii unui spital american unde capitalul e arab si administratorii sunt evrei. Personaje ce mimeaza nebunia ca sa poata supravietui stau la taifas, se confeseaza. Un fost sportiv obsedat de jocul cu sinuciderea, un actor frustrat de Hamlet, un bancher generos cu creditele, o psihiatra care viseaza sa emigreze in Spania, o femeie de serviciu multifunctionala: bucatareasa, paznic de noapte, contabila, psihoterapeut. Din dialogul lor strabat nelinistile unei umanitati fara idealuri, pentru care lumea e golita de sens si omul de rost.

In "Clinica" e starea noastra de spririt, letargici, vegetali, ingurgitand surogate, vietuind intr-un timp fara mister: "Am ajuns sa traim cu totii intr-o clinica mare si vesela. Care ne place la nebunie? Care ne da forta sa ne imbracam zilnic camasa? Si atunci, daca Romania e clinica mare, de ce n-ar fi Clinica o Romanie redusa la scara?", scrie dramaturgul. Jocul de-a nebunii al acestor ingeri cazuti este asistat de un personaj mut: Freud in ipostaza de statuie. In final, celebrul doctor se anima, pleaca de pe soclu si in ipostaza sui generis de revizor gogolian sau comandor molieresc da masura derizoriului, a spaimelor, fricilor acestor fiinte pentru care existenta este un pretext pentru evazionisme si exhibitionisme. Rasul lui Adrian Lustig este reflex, dar si reflexiv.

El inspira si-i provoaca pe interpreti. Montarea este realizata de Aurel Palade, elev al profesorului Alexa Visarion de la U.N.A.T.C. "I.L. Caragiale". Autor a sase spectacole, tanarul regizor este distins cu premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala Absolventilor, Casandra (2004), si cu premiul pentru cel mai bun regizor in Gala COMEDIA TINE LA TINERI (2006).

Printr-o regie imploziva, cu rigoare si vigoare, Aurel Palade compune un spectacol coerent, bine articulat. Un studiu psihologic, construit pe forta cuvantului si tensiunea schimbului de replici, in centru fiind actorul ale carui calitati sunt bine puse in valoare. In secvente de grup sau de prim-plan, ofera momente de recital, magnetizand scena, George Mihaita (boxerul Narcis Pasare). Stralucesc Valentin Teodosiu (actorul Dragobete) si Virginia Mirea (bucatareasa Angelica). Au vivacitate, haz molipsitor. Pregnant, cu finete si forta, portretizeaza Delia Seceleanu (psihiatra Violeta), si Florin Dobrovici (bancherul Crinu Sandoi). Prezente adecvate sunt: Serban Georgevici (directorul clinicii) si Aurelian Barbieru (procurorul Freud).

Un ambient audio-vizual expresiv, creat de un maestru al genului - Vasile Sirli (muzica), de Elena Cozlovschi (scenografia), Sorin Vintila (light design), Dragos Huluba (miscare scenica) da relief si vibratie montarii. Creeaza un univers sintetic, artificial, unde eroii vietuiesc singuri si straini.
Spectatorii, pacienti pentru o ora si jumatate in "Clinica" Teatrului de Comedie, pleaca cuceriti de harul comic al lui Adrian Lustig si de pofta de joc contaminanta a actorilor.

Summit-ul scriitorilor

Cel mai tradus autor de limbă română s-a întors în România. Foarte cunoscut în afară şi, până acum câţiva ani, aproape necunoscut în România, Norman Manea a plecat din ţară în 1986. De atunci a revenit o singură dată
, în 1997. Acum scriitorul, în palmaresul căruia de înscriu premiul MacArthur sau Medicis Etrager, a revenit în România şi participă la mai multe evenimente în Bucureşti, Cluj- Napoca şi Sibiu. Luni de la ora 17, Norman Manea va participa la o dezbatere cu cititorii săi la Muzeul Literaturii Române. Marţi urmează să fie prezent la lansarea noii serii de autor care îi este dedicată. În programul scriitorului mai sunt incluse conferinţe, o dezbatere despre exil dar şi două ceremonii în care va primi tiltul de Doctor Honoris Causa. Prima va avea loc la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Cea de-a doua se va desfăşura la Universitatea Bucureşti.

Acelaşi titlu la Bucureşti îl va primi şi primul laureat al Nobelului care vine după 1989 în România. Orhan Pamuk e cel mai cunoscut şi totodată unul dintre cei mai controversaţi scriitori turci contemporani. Dat în judecată de statul turc pentru denunţarea poziţiei Turciei faţă de recunoaşterea genocidului armean şi faţă de chestiunea kurzilor, Pamuk a fost susţinut de opinia publică internaţională în vreme ce în Turcia este ţinta unor comploturi de asasinare. Născut la Istanbul, Pamuk a urmat studii de arhitectură la Universitatea Tehnică din oraşul natal, abandonate ulterior iar în 1976 a absolvit Institutul de Jurnalistică al aceleiaşi universităţi. Din 1974 s-a consacrat aproape în întregime scrisului, după ce, o vreme, cochetase cu pictura. Opera sa cuprinde romanele Fortăreaţa albă (1985), Cartea neagră (1990), Viaţa cea nouă (1994), Mă numesc Roşu (1998), Zăpada ( 2002) şi un volum de memorii dedicat Istanbulului. Recunoaşterea internaţională s-a concretizat şi într-o pleiadă de premii prestigioase, precum: The Independent Award for Foreign Fiction, Prix de la Découverte Européenne, Prix du Meilleur Livre Étranger, International Impac Dublin Literary Award, Prix Médicis Étranger, Friedenspreis. În 2006, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost decernat lui Orhan Pamuk, care, „în căutarea sufletului melancolic al oraşului său natal, a descoperit noi simboluri pentru înfruntarea şi împletirea dintre culturi“.

Expert în opera lui Fernando Pessoa, italianul îndrăgostit de cultura portugheză, Antonio Tabucchi, va fi şi el prezent la Bucureşti şi Sibiu la sfârşitul acestei luni.

Mozart s-a mutat in Lunca Dunarii

Proiectul SoNoRo Interferente a adus muzica de camera pe malul Dunarii: Portul Cultural Cetate a rasunat citeva zile de glasuri tinere si acorduri atemporale, de la Dvorak la Mahler.

O saptamina i-au gazduit Mircea si Masa Dinescu pe tinerii muzicieni sositi la Cetate pentru un workshop special, organizat in cadrul proiectului SoNoRo Interferente. Patru profesori - pianista Diana Ketler (Londra), violistul Razvan Popovici (München), violonistul Alexandr Sitkovetsky (Londra) si violoncelistul Bernard Naoki Hedenborg (Viena) - si noua „elevi”, majoritatea in virsta de 18 ani, au facut lectii, muzica si atmosfera intr-un conac vechi de pe malul Dunarii, intre lunci si balti, intre sateni si angajati ai administratiei portuare.

Una dintre primele expresii pe care le inveti la Portul Cultural Cetate este „lu’ Dinescu”: ferma lu’ Dinescu, vinul lu’ Dinescu, casa lu’ Dinescu.
Publicitate

Desi acesta e la vreo trei kilometri de sat, nu-ti faci griji ca n-o nimeresti: pina si ciinii scapati din curtile din Cetate ar sti sa-ti arate drumul prafuit care se termina pe malul Dunarii, linga casa „lu’ Dinescu”.

Cam cu un kilometru inainte sa ajungem, dupa ce lasaseram in urma geometria semanaturilor de primavara populate cu turme razlete de oi si capre, am ramas cu ochii lipiti de geamul masinii, cum ii sta bine oraseanului, intr-o padurice (careia localnicii ii spun „perdea“, deoarece padurile „adevarate“ sint destul de rare prin zona), unde, printre copaci si balti de apa statuta, grohaiau polifonic citeva zeci de porci.

La iesirea din „perdea“ am dat cu ochii de Portul Cultural Cetate: in dreapta - conacul, in stinga - trei case, in fata - Bulgaria si undeva, in zare, Serbia. Mirosul Dunarii, inghitit de parfumul verde al luncii, iar sunetul valurilor, acoperit de acordurile unui pian pe care se exersa Cvartetul cu pian al lui Mahler.

Ajunsi la Cetate cu o zi inainte, cei noua elevi ai muzicienilor de la SoNoRo pareau sa se fi acomodat deja cu locul: la parterul casei se cinta Mahler, din mansarda razbateau niste tentative de Mozart, iar afara, angajatii administratiei portului si cei ai lui Dinescu isi vedeau linistiti de treburi ca si cum de ani intregi si-ar fi luat prinzul si apoi ar fi muncit pe exercitii de muzica de camera.

Gazdele aruncau o privire la ce-au mai facut muncitorii care lucreaza la reamenajarea magaziei de pe malul apei: Masa Dinescu si-ar fi dorit s-o aiba gata pentru sosirea muzicienilor de la SoNoRo Interferente, dar n-a fost sa fie.

Pina una, alta ni se prezinta casa, moment care presupune un mic exercitiu de imaginatie: sa privesti in jur si sa-ti inchipui cum arata inainte. Sa te uiti la peretii albi, la sculpturile care impinzesc locul, la mansarda in care tinerii au prins un moment de respiro in fata laptopurilor dotate cu Yahoo! Messenger, sa treci pe coridoarele de la etaj, tragind cu coada ochiului la camerele unde sint cazati oaspetii, care nu se omoara sa-si tina usile inchise, si apoi sa stergi totul de pe retina si sa incerci sa vezi o casa in ruina, ramasa fara acoperis, fara usi, fara ferestre, „populata“ de 12 purcei si doua vaci, dupa cum ii place lui Dinescu sa povesteasca. Ti se incheaga o imagine in cap, dar pare a fi dintr-un alt film.

La parter, Mahler merge sontic-sontic: elevii s-au prezentat la lectie, dar nu si-au prea facut temele dinainte. Bernhard e un profesor destul de blajin: ii pune sa reia masurile pina cind ochii incep sa-i zimbeasca si atunci tinerii stiu ca au mai trecut hopul unei parti din partitura: „Mai lent. Asa. Hai ca incepe sa aiba sens”.

La vioara e Francesco, mezinul grupului la numai 16 ani, care, dupa ce reia de citeva ori niste masuri, se inroseste tot si schiteaza un zimbet cind vede, in sfirsit, o expresie aprobatoare pe chipul lui Bernhard. Intre timp, Razvan Popovici, initiatorul workshopurilor SoNoRo Interferente, povesteste istoria piesei lui Mahler, compusa pe la 1876, dar din care a supravietuit o singura miscare, redescoperita si reintegrata in repertoriu in anii ’60.

Dupa Mahler, ultimul exercitiu al zilei este Cvintetul de coarde in do major al lui Mozart. Din tabara elevilor, o vioara, o viola si violoncelul, iar din cea a profesorilor, Razvan Popovici la viola si Sasa Sitkovetsky la vioara. Au ajuns la miscarea a treia, care e un menuet, iar violoncelul are parte de o mica lectie de tempo si traire artistica.

Nu reuseste sa-si intre in rol, asa ca, dupa citeva intreruperi, Razvan trece la explicatii: „E Mozart, e fun, trebuie sa-ti imaginezi dansul... Inchipuie-ti-l pe Charlie Chaplin pe acordurile astea... Sau ca la fratii Marx, nu l-ai vazut pe Groucho?”. Lucian nu-l stie pe Groucho, asa ca intra pe mina lui Sasa: „Incearca si tu ceva mai vesel, ca nu cinti la o inmormintare. Si sa nu-mi zici ca si inmormintarile pot fi vesele, c-am vazut si eu «Wedding Crushers»...“. Violoncelul se pare ca a inteles, iar la capatul unei ore de exercitiu, menuetul incepe sa sune mozartian, iar profesorii se declara destul de multumiti incit sa-i trimita pe copii la masa.

Bucataria „lu’ Dinescu“ e pe masura promisiunilor: doar produse naturale, „fara E-uri si fara eticheta”, toate de la ferma lui sau din productia localnicilor. „Chiftelele astea de somn sint bestiale”, se aude dintr-o parte a mesei lungi. Diana Ketler intelege romaneste si zimbeste, dar Bernhard, intorcindu-se dupa inca o portie de chiftelute, aude „somn“ si se arata uluit in fata carnii albe: „Astea sint de somon?”.

Vinul lu’ Dinescu, alb sau rosu, e de toata lauda si carafele se plimba neincetat dintr-o parte intr-alta a mesei, pina cind adolescentii se retrag in camerele lor, sa repete pentru a doua zi. Din camera de deasupra bucatariei rasuna Dvorak, din cea de deasupra sufrageriei - Ceaikovski. Iar de pe malul Dunarii se mai aud si niste acorduri de pian din Cvintetul in la minor al lui Elgar.

SoNoRo Interferente e despre muzica, dar nu numai. Razvan si-a dorit, de la bun inceput, ca „viitorii muzicieni“ sa plece de la workshop si cu citeva cunostinte de cultura generala in plus. Asa ca, pe linga povestile despre compozitori si piese, tinerii mai au parte de discutii despre literatura si de proiectii de filme. Li s-a pregatit, printre altele, „Arca ruseasca”, acea capodopera din 2002 a lui Aleksandr Sokurov, dar ei le-au luat-o inainte profesorilor, care i-au gasit, in prima zi a sederii la Cetate, vizionind in grup si din proprie initiativa „4 luni, 3 saptamini si 2 zile”.

Mahler, Dvorak, Mozart si Elgar au fost alegerile muzicienilor de la SoNoRo pentru saptamina petrecuta la Cetate. „Sint piese mai dificile decit cele cu care sint obisnuiti ei din alte master class-uri, dar n-am spus niciodata ca ii aducem aici pentru un curs usor. Locul arata superb, o nebunie ce a facut Dinescu aici si, din moment ce copiii par sa se simta bine, ma astept sa depuna mai mult efort la lectii”, spune Razvan.

De partea cealalta, elevii, cu sau fara mustrari, inteleg ca n-au de ce sa se plinga: „E adevarat ca la alte master class-uri lucram mai mult timp la o piesa si fara atita implicare din partea profesorilor, dar ei sint senzationali. Am invatat mai multe de la Sasa intr-o ora de lectie decit de la mai multi profesori de-ai mei la un loc”, recunostea timid unul dintre violonisti.

Dupa Cetate, SoNoRo Interferente mai are rezervata o sesiune, cu alti noua elevi, la Castelul Banffy din Transilvania, in septembrie. Razvan nu-si doreste decit sa-i vada progresind pe tinerii lui invatacei: „Sper sa inteleaga ce inseamna sa fii muzician profesionist, si nu doar un bun instrumentist. Sper sa lupte mai mult si sa-si gaseasca drumul. Dintre copiii veniti la Cetate, violistul, Mihai Cocea, va pleca la toamna cu o bursa completa la Royal Academy din Londra. Sper sa mai vad si altii reusind ca el”.