Ei ma urasc. Dar si eu ii urasc pe ei

Scriitoarea Herta Müller a prezentat ieri, la Teatrul National din Bucuresti, eseul cu titlul "E mereu aceeasi zapada si mereu acelasi neica". Elena Vladareanu

Uneori ma bucur ca nu mai traiesc aici, unele persoane au ramas acolo unde au fost si inainte de ’89", a spus Herta Müller ieri, cu ocazia unei conferinte sustinute la Teatrul National din Bucuresti, referindu-se mai ales la cei care inainte activau in Securitate si care si-au continuat activitatea in structurile noi, ale SRI, la "prelungirea unei epoci despre care eu credeam ca a trecut".
Prezenta la Bucuresti, scriitoarea s-a vazut nevoita sa-si schimbe hotelul pentru a scapa de o "umbra". In plus
, bodyguardul hotelului i-a interzis sa fie fotografiata pentru ziarul caruia ii acorda interviu in holul hotelului. "Pe masa avea steguletul NATO, in camera posturile TV internationale sunt pe primele butoane ale telecomenzii, dar in hol
este SRI. I-am spus sa bage steguletul in sertar, pentru ca acela nu are nici o legatura cu astfel de interdictii."
"Ei ma urasc. Dar si eu ii urasc pe ei!", a explicat Herta Müller faptul ca, la aproape 20 de ani de la caderea regimului comunist, inca se simte urmarita cand vine in Romania.

Herta Müller s-a nascut in 1953 in Banat, in Nytzkydorf, a studiat filologie romana si germana la Universitatea din Timisoara. Dupa absolvire, a lucrat ca traducatoare intr-o fabrica de echipamente industriale, fiind concediata in scurt timp, din cauza refuzului sau categoric de a colabora cu Securitatea. Prima ei carte, "Niederungen" ("sesuri"), a fost definitivata in 1978, dar nu a putut aparea din cauza cenzurii. Apare ciopartita in 1982, versiunea originala avand sa apara, doi ani mai tarziu, in Germania. Amenintata de Securitate, Herta Müller se vede obligata, in 1987, sa paraseasca tara pentru a ajunge in RFG.
Momentul acesta, al plecarii definitive, cand si-a imbratisat cea mai buna prietena cu convingerea ca nu se vor mai revedea vreodata, plecarea in timpul iernii, pe zapada, langa "lada de emigranti", un cufar deschis la culoare, din lemn de salcam, in care aveai dreptul sa-ti impachetezi 70 de kilograme
, au reprezentat tema eseului pe care l-a citit ieri Herta Müller in Sala Atelier a Teatrului National, in fata unui public nu pe atat de numeros pe cat ar fi fost de asteptat.

"E mereu aceeasi zapada si mereu acelasi neica" este metafora pe care scriitoarea o foloseste pentru a arata cum iarna plecarii ei din Romania comunista nu a fost profund diferita de iarna din 1945, cand mama sa era deportata la munca in Uniunea Sovietica. "Cinci ani de munca in lagar, mama mea nu i-a iertat niciodata asta zapezii", spune Herta Müller, completand cu ce spunea bunica ei, anume ca orice material poate fi falsificat, mai putin zapada proaspata. In eseul citit, zapada nu este, asa cum ne-am invatat s-o gasim in literatura, simbol al imacularii, ci, mult mai profund si mai grav, este asociata tradarii. "Zapada este tradarea alba", adauga scriitoarea, legand cuvantul "zapada" de o expresie germana, "zapada de ieri", care se refera la lucruri inactuale. Expresia a auzit-o in iarna lui ’87, la Nürnberg, in gura ofiterului de la Imigrari, si acesta un slujbas al serviciului secret german, asa cum erau cei care au anchetat-o in Romania slujbasi ai Securitatii. In limba romana, zapezii i se mai spune si "nea", dar "nea" i se spune si unui barbat nu strain, dar nici foarte apropiat. La fel cum zapada proaspata din ’87 era identica zapezii proaspete din ’45, intre ofiterul Securitatii germane si cel al Securitatii romane nu era diferenta asteptata: mereu aceeasi zapada, mereu acelasi neica.

"Cand am plecat din Romania, m-am simtit salvata. stiam ca, daca nu o sa plec, o sa innebunesc", a spus scriitoarea dupa incheierea eseului, in dialog cu cei din sala. A recunoscut ca nu ar putea sa revina definitiv aici, la fel cum, de cand a parasit tara, nu a mai ajuns niciodata in Nitzkydorf, desi vine relativ des in Romania. Lucrurile s-au schimbat totusi, "altfel nu as putea fi aici", dar multe prea lent si prea putin comparativ cu celelalte tari foste comuniste. Herta Müller este de parere ca in Romania s-au perpetuat in prezent vechile forme si comportamente tocmai pentru ca societatea a fost prea indiferenta fata de aflarea adevarului. "In toate domeniile ar trebui sa existe oameni care vor sa lamureasca ce a fost inainte: in spitale, in armata, in justitie, in universitati, in Uniunea Scriitorilor Romani, in PEN. Asa s-a procedat in Germania. CNSAS-ul nu a mers pentru ca oamenii nu au fost interesati de acte. Societatea civila ar fi fost datoare sa dea importanta acestei institutii." De altfel, doar "romanii pot sa schimbe ceva", numai ca, atat timp cat Adrian Paunescu apare la TV, lucrurile nu par chiar optimiste. "Am auzit ca s-a facut si o strada cu numele lui. A murit?, am intrebat. Nu! Asa ceva nicaieri nu s-ar putea intampla. De ce se poate aici?"

Pe lista Nobel
Herta Müller este una dintre cele mai profunde si originale voci ale literaturii germane contemporane, regasindu-se pe lista propunerilor Germaniei pentru Premiul Nobel. In cartile sale revin teme ca emigrarea, despartirea, necesitatea adaptarii la o noua viata
si acceptarea intr-o noua limba. A primit de-a lungul timpului premii importante, precum Literary Award – IMPAC Dublin (1998), Premiul Literar al Fundatiei Konrad Adenauer (2004), Premiul Literar al orasului Berlin (2005). A fost membra a Aktionsgruppe Banat, iar in limba romana sunt disponibile doua carti experimentale de poeme, "Este sau nu este Ion" si "In coc locuieste o dama", romanul "Animalul inimii" si volumul de eseuri "Regele se-nclina si ucide".